„Rapid nu va muri niciodată! Le urez succes băieților și știu că se pot clasa pe un loc de Liga Campionilor!“ Acesta este ultimul mesaj al lui Zotta față de jucători și suporteri. Ce v-a făcut să demisionați? Am văzut că mi s-au adus mai multe reproșuri și atacuri, deși de opt ani de când sunt aici am încercat să fac lucruri bune la Rapid, și chiar am reușit. Accept în continuare aceste acuze cu speranța că ceea ce am făcut în Giulești va fi apreciat la un moment dat.
Mai este cale de întoarcere? Nu. Decizia este luată. Voi continua să ajut Rapidul, dar din afară! Au fost multe acuze voalate din partea mai multor oameni de la Rapid, în special din partea acționarilor. Domnul Copos cum a primit vestea? Din câte am înțeles, ați avut o discuție cu el înainte de a vă depune demisia… Era normal să vorbesc prima dată cu Copos, el m-a adus la club. M-a înțeles și a acceptat demisia mea. Ajunsesem la limita puterilor. În opt ani nu am avut nici concediu, nimic. La stresul și la presiunea care erau la club nu mai aveam puterea de a continua. Copos a zis că ați făcut multe greseli, iar Nicu Gheară a declarat că dumneavoastră ați gestionat prost bugetul clubului… Nu înțeleg de ce unii oameni și-au asumat merite când echipa a mers bine, iar când nu au mai fost rezultate, imediat a fost găsit un vinovat în persoana lui Constantin Zotta. De ce nu s-a spus și la începutul sezonului că bugetul a fost gestionat prost? „Să vină Răzvan Lucescu!“
Dacă ați avea putere de decizie, pe cine ați numi în locul dumneavoastră? Pe Nae Manea. El știe cel mai bine care sunt problemele la club.
Dar antrenor? Pe Răzvan Lucescu. Ar fi extraordinar dacă ar veni la Rapid. Și în vară ni l-am dorit, dar nu s-a putut pentru că avea un contract ferm cu domnul Niculae de la Brașov. Posibile destinații pentru dumneavoastră… Steaua, Dinamo… Nu, nu voi lucra niciodată pentru Steaua sau Dinamo. Cu ceva timp în urmă am avut ofertă din Ghencea, dar am refuzat. Și de la Dinamo am avut o propunere…
Cum au fost ultimele două luni la club? Am avut noroc că am avut un staff tehnic bun și un lot profesionist. Toți jucătorii au înțeles dificultățile prin care trece clubul. Am avut probleme și cu furnizorii… Cu toții au avut răbdare.
Rapid mai are datorii ? Da. E adevărat că în contul Rapidului sunt doar 60.000 de euro acum? Nu, nu e adevărat. Sunt și mai puțini bani.
„Peseiro a adus toți jucătorii!“ Până la urmă, cine l-a adus pe Jose Peseiro ? Se spune că dumneavoastră… După refuzul lui Bölöni, la vremea respectivă, Peseiro avea cel mai bun CV. Reprezentanții tehnici, Manea și Sichitiu, au oferit și alte variante: Claudio Gentile, Giancarlo Camolese, Midendorp și Beretta, dar ultimul ne-a refuzat. Constantin Zotta nu a propus niciun nume, iar negocierile cu Jose Peseiro nu au fost purtate de mine. Apoi, toți jucătorii care au fost achiziționați de Rapid au venit în urma unor propuneri ale lui Peseiro, iar toate transferurile au fost aprobate de membrii CA și de acționari.
O nouă adunare, vine și Taher! Taher nu s-a întâlnit cu George Copos, dar au vorbit mult în ultimele zile. „Noi discutăm în permanență. Încă negociem, am vorbit și ieri, și azi, nu este o problemă care se rezolvă în zece minute. Chiar dacă nu sunt acționar o să particip și eu la Adunarea Generală a Acționarilor de mâine (n.r. – azi)“, a declarat Taher.
Magazionerul – antrenor! Marian Rada a povestit un eveniment incredibil, petrecut în vară, atunci când Taher l-a ofertat pe magazionerul clubului pentru postul de antrenor! „Taher s-a întâlnit cu cel care se ocupă cu aprovizionarea la club, a crezut că sunt eu și i-a spus să vină la echipa mare“, a povestit Rada.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER